„`html
Pensiune din Neamț închisă de pompieri și amendată cu 30.000 de lei
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț a dispus oprirea utilizării unei construcții cu destinație turistică din comuna Ceahlău, în urma unui control efectuat pe 27 iulie. Administratorul a fost sancționat cu o amendă de 30.000 de lei, după ce inspectorii au constatat încălcări grave ale normelor privind securitatea la incendiu.
Potrivit ISU Neamț, în luna iulie, au continuat acțiunile de verificare privind respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la obiectivele turistice din județ. Scopul acestor controale a fost de a identifica și a elimina deficiențele, sporind astfel nivelul de siguranță pentru turiști și personalul unităților de cazare. De la începutul anului și până în prezent, au fost realizate 55 de controale la unități turistice din județul Neamț.
În urma controlului desfășurat pe 27 iulie, inspectorii au dispus oprirea utilizării unei construcții turistice din comuna Ceahlău. Conform informațiilor furnizate de ISU Neamț, această măsură a fost luată deoarece imobilul avea un număr de niveluri supraterane mai mare decât cel admis pentru clădirile încadtrate în nivelul/gradul V de stabilitate și rezistență la foc.
Utilizatorul construcției a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei, iar oprirea utilizării construcției a fost dispusă ca sancțiune complementară, conform prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și ale Hotărârii Guvernului nr. 915/2015.
Reprezentanții ISU Neamț subliniază că măsura opririi funcționării sau utilizării se aplică doar construcțiilor din categoriile comerț, cultură și turism care se încadrează în situații prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 915/2015. De asemenea, instituția precizează că lipsa autorizației de securitate la incendiu nu conduce automat la închiderea unei construcții, ci această măsură este dispusă doar în cazul unor încălcări grave ale cerințelor de securitate la incendiu, conform legislației în vigoare.
„`
