„`html
LECȚIA CRIZEI ENERGETICE: ROMÂNIA PRODUCE ENERGIE LA PRÂNZ, DAR ARE NEVOIE DE EA SEARA
De către Dan-Mihail Bîrjoveanu – 14/08/2026
Oprirea celor două reactoare de la Cernavodă, scăderea producției hidro din cauza secetei și necesarul mare de importuri în orele de seară au scos la iveală o vulnerabilitate majoră a sistemului energetic național. În ciuda faptului că România produce din ce în ce mai multă energie regenerabilă, capacitatea de a o păstra și utiliza atunci când consumul este ridicat rămâne insuficientă. Criza din august 2026 a readus în prim-plan importanta soluțiilor de stocare, cum ar fi bateriile și hidrocentralele cu acumulare prin pompare, inclusiv un potențial proiect la Frasin-Pângărați, în județul Neamț.
Contextul actual nu reflectă doar o lipsă de capacitate de producție. Problema este că energia este disponibilă la un anumit moment, dar necesarul nu coincide cu disponibilitatea. Au fost înregistrate unele provocări semnificative, în principal seceta hidrologică și opririle reactoarelor nucleare. Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a fost oprită la sfârșitul lunii iulie, urmată de Unitatea 2, care a fost oprită controlat pe 13 august. Aceste reactoare reprezintă un aport important de energie, asigurând în mod normal o parte considerabilă din electricitatea consumată în România.
Cu oprirea Unității 2, România s-a confruntat cu o întrerupere temporară a producției nucleare. Deși Sistemul Electroenergetic Național a rămas stabil în acea perioadă, Ministerul Energiei estima că în seara de 13 august s-ar fi putut avea nevoie de importuri de până la 2.300 MW, cu o capacitate comercială disponibilă de aproximativ 4.000 MW.
Autoritățile energetice au apelat la diverse surse de producție, inclusiv hidrocentrale, energie eoliană, centrale pe cărbune, și au solicitat reducerea voluntară a consumului. Este evident că stocarea energiei devine crucială. În timpul zilei, parcurile fotovoltaice și prosumatorii generează cantități semnificative de energie, însă producția solară scade brusc către seară, exact în momentul în care consumul gospodăriilor crește. Producția de energie eoliană depinde, de asemenea, de condițiile meteorologice.
Bateriile oferă soluția de a stoca energia produsă pe timpul zilei pentru a fi utilizată mai târziu. În mod similar, hidrocentralele cu acumulare prin pompare pot juca un rol esențial, prin utilizarea energiei excedentare pentru a pompa apă în rezervor, energia putând fi generată ulterior la cerere. Acest model permite ca energia disponibilă la ora 13:00 să fie transformată în utilizare la ora 21:00.
În absența unor capacități de stocare adecvate, energia ieftină sau excedentară trebuie consumată, redusă sau chiar exportată. În contrast, România se poate afla în situația de a importa energie mai scumpă la scurt timp după dispariția producției fotovoltaice. De exemplu, înaintea opririi complete a producției nucleare, bateriile au livrat până la 660 MW în seara de 12 august, o putere comparabilă cu capacitatea unui reactor nuclear, deși durata de furnizare este limitată.
Debutul serii fără producție nucleară, pe 13 august, a dus la un vârf al consumului, atingând 6.722 MW. Importurile de energie au crescut, iar hidrocentralele și centralele pe hidrocarburi au încercat să răspundă cererii. În acest context, progresele din sectorul stocării energiei sunt evidente; la 1 august 2026, România dispunea de 49 de capacități de stocare cu aproape 1.000 MW putere instalată, ceea ce reprezintă o creștere comparativ cu începutul anului.
Având toate acestea în vedere, soluțiile viabile ar putea implica combinarea tehnologiilor. Sistemele de baterii BESS sunt rapide de construit și pot fi amplasate în diferite locații, fiind eficiente, dar limitate în capacitate. Pe de altă parte, hidrocentralele cu acumulare prin pompare necesită investiții mai mari, dar pot opera pe termen lung și pot stoca volume considerabile de energie.
Un exemplu promițător este proiectul Frasin-Pângărați din județul Neamț, evaluat pentru 300 MW, ce ar putea valorifica infrastructura hidrotehnică existentă. Totuși, costurile sunt semnificative, estimările variind între 800 milioane și 1,2 miliarde de euro, iar impactul asupra mediului trebuie cercetat cu atenție.
Într-o perioadă normală, o centrală cu pompaj poate să folosească energia când este abundentă și ieftină pentru a acumula resursele necesare pentru momentele de consum crescut. Tot în criză, această infrastructură devine o rezervă importantă pentru Sistemul Energetic Național, având o durată de viață ce poate depăși 80 de ani.
În concluzie, securitatea energetică nu depinde doar de megawații instalați, ci și de capacitatea de a procesa, stoca și utiliza energia la momentul potrivit. România se confruntă cu provocări serioase în a asigura un echilibru între producție și consum, iar stocarea energiei devine esențială în tranziția către un sistem energetic mai sustenabil.
„`