Controale ITM Neamț la beneficiarii de zilieri: amenzi de 58.000 de lei și cinci avertismente
Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț a efectuat 12 controale la beneficiarii care utilizează zilieri, în cadrul unei campanii naționale desfășurate în perioada 6 iulie – 11 septembrie. În urma verificărilor, au fost aplicate zece sancțiuni contravenționale, dintre care cinci amenzi în valoare totală de 58.000 de lei și cinci avertismente.
Campania a urmărit modul în care sunt respectate prevederile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri și normele de aplicare, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în cel al securității și sănătății în muncă.
Printre obiectivele campaniei s-au aflat creșterea gradului de informare a beneficiarilor și zilierilor cu privire la obligațiile legale, reducerea efectelor generate de nerespectarea legislației și verificarea modului în care este înființat și completat registrul de evidență a zilierilor.
În urma celor 12 controale, inspectorii au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea neconformităților constatate. La unul dintre angajatori a fost identificată o persoană care presta activitate fără să aibă încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activității.
Printre celelalte deficiențe constatate s-au numărat nerespectarea duratei zilnice de desfășurare a activității unui zilier, lipsa dovezii privind plata remunerației cuvenite și nerespectarea cuantumului remunerației brute.
Campania face parte din Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2026 și din programul propriu de acțiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț.
