Bărbat din Târgu-Neamț, arestat preventiv după ce a lovit cu capul un polițist
Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Târgu-Neamț a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat un agent de poliție în timpul unei intervenții la un scandal domestic. Incidentul s-a petrecut în data de 4 octombrie, în jurul orei 07:30, când polițiștii au fost sesizați că un bărbat provoacă scandal la domiciliu.
La fața locului, oamenii legii au identificat femeia care a făcut sesizarea și pe soțul acesteia, în vârstă de 31 de ani, despre care polițiștii afirmă că se afla sub influența băuturilor alcoolice. Având în vedere comportamentul violent al bărbatului și necesitatea continuării verificărilor, polițiștii i-au solicitat să îi însoțească la sediul Poliției Târgu-Neamț.
Pentru imobilizarea acestuia au intervenit polițiști și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț. Potrivit Poliției Neamț, în timp ce era condus către autospecială, bărbatul ar fi continuat să aibă un comportament agresiv față de forțele de ordine, adresând injurii și amenințări.
În momentul în care urma să fie introdus în autospecială, bărbatul ar fi lovit cu capul un agent de poliție. Acesta a fost reținut inițial pentru 24 de ore.
În data de 5 octombrie, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu-Neamț, care a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
