Acțiune amplă pe DN 15, în Neamț: 129 de sancțiuni și 13 permise reținute
Polițiștii Serviciului Rutier Neamț au desfășurat o acțiune pe DN 15, pe tronsoanele considerate cu risc rutier ridicat, în urma căreia au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale. Acțiunea a avut loc în data de 4 octombrie, în intervalul orar 13:00–17:00.
Potrivit Poliției Neamț, cele mai multe dintre sancțiuni, respectiv 65, au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, 14 sancțiuni au vizat neportul centurii de siguranță, iar patru au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare. Alte 46 de sancțiuni au fost aplicate pentru diferite abateri de la legislația rutieră.
În cadrul controalelor, nouă bicicliști au fost sancționați pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice.
Pe parcursul celor patru ore au fost instituite nouă filtre rutiere. Polițiștii au efectuat aproximativ 50 de testări pentru depistarea consumului de alcool și două testări pentru consumul de substanțe psihoactive. În urma acestor verificări, nu au fost constatate infracțiuni la regimul circulației.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 13 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Acțiunea a avut ca obiectiv prevenirea accidentelor și identificarea comportamentelor care pot pune în pericol participanții la trafic.
