Un minor de 17 ani este cercetat după ce ar fi furat o mașină și ar fi condus fără permis prin Piatra-Neamț
Un minor de 17 ani este cercetat de polițiști după ce ar fi sustras cheia autoturismului unui prieten și ar fi condus mașina prin Piatra-Neamț, deși nu deținea permis de conducere. În timp ce încerca să parcheze, acesta ar fi acroșat mai multe autoturisme, provocându-le pagube materiale.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați în data de 2 octombrie, în jurul orei 07:00, de un tânăr de 18 ani, din municipiu. Acesta le-a declarat oamenilor legii că un prieten i-ar fi sustras cheia de la autoturism, după care ar fi condus mașina pe raza municipiului Piatra-Neamț.
Potrivit sesizării, în momentul în care a încercat să parcheze autoturismul, tânărul ar fi acroșat mai multe mașini, provocând pagube materiale.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că persoana în cauză are 17 ani și nu deține permis de conducere. Minorul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
