Turul României 2026: de zece ori mai mulți spectatori pe traseu

6 Min Read

Turul României 2026: ediție record cu start istoric la Chișinău și peste 2.500 de participanți la competițiile conexe

Turul României 2026, cea mai importantă competiție ciclistă din țară, s-a încheiat după una dintre cele mai memorabile ediții din istoria sa. Desfășurată între 9 și 13 septembrie, competiția a reunit peste 20 de echipe din 14 țări și a străbătut un traseu de peste 800 de kilometri.

Ediția din acest an a marcat o premieră istorică: startul a fost dat la Chișinău, pe ruta Chișinău – Ungheni, caravana trecând apoi granița pentru a traversa regiunea istorică a Moldovei în etapa Iași – Piatra Neamț. Traseul a continuat prin zonele montane care leagă Piatra Neamț de stațiunea Băile Balvanyos, a coborât spre sud pe ruta Brașov – Ploiești și s-a încheiat pe 13 septembrie cu un circuit urban în inima Bucureștiului.

Organizată de Federația Română de Ciclism, alături de Agenția Națională pentru Sport și Auchan România, competiția a beneficiat de susținerea a peste 50 de instituții publice și companii. La start s-au aliniat peste 250 de sportivi și membri ai staff-ului sportiv, alături de 100 de mașini și 40 de motociclete.

Impact record: de zece ori mai mulți spectatori pe traseu

Ediția 2026 a înregistrat o creștere spectaculoasă a audienței, cu de zece ori mai mulți spectatori prezenți pe traseu față de edițiile anterioare. Competiția a generat peste 3.000 de preluări în mass-media, iar toate etapele au fost transmise în direct pe Prima Sport 3 și pe canalul oficial de YouTube al Turului României. TVR a publicat rezumate zilnice ale competiției.

„Startul din Republica Moldova va rămiâne în istorie ca o dovadă a efortului nostru constant de a inova și de a îmbunătăți performanțele Turului de la un an la altul. Energia din acest an a fost extraordinară, am fost impresionați de numărul record de susținători de pe traseu, iar primirea de care am avut parte definește exact spiritul pe care vrem să-l ducem mai departe”, a declarat Cătălin Sprînceană, Președintele Federației Române de Ciclism.

Peste 2.500 de participanți la competițiile conexe

Pe lângă cursa profesionistă, organizatorii au integrat cinci competiții conexe dedicate amatorilor, la care s-au înscris peste 2.500 de copii și adulți. Cursa „King of the Capital” din București, rezervată pasionaților de peste 16 ani, a aliniat la start aproape 500 de participanți. De asemenea, patru curse destinate exclusiv copiilor au fost organizate în orașele Iași, Piatra Neamț, Ploiești și București, atrăgând în total peste 1.600 de participanți.

„Dincolo de spectacolul sportiv de elită, am demonstrat că Turul României este și un motor real de stimulare economică și turistică pentru comunitățile locale. Cu această misiune în minte, lucrăm deja la ediția viitoare: pregătim un parcurs nou, spectaculos, pentru a continua să descoperim și să punem în valoare România”, a adăugat Cătălin Sprînceană.

Barnabás Vas, dominant în clasamentele individuale

Ediția din acest an a fost dominată de rutierul maghiar Barnabás Vas (Team United Shipping), care și-a adjudecat tricoul galben al clasamentului general, completându-și victoria cu distincțiile pentru cel mai bun cățărător, cel mai bun rutier la puncte și cel mai bun tânăr (U23).

O performanță remarcabilă a înregistrat-o Cristian Răileanu, reprezentantul Naționalei României, care a încheiat competiția pe locul al doilea la general și a îmbrăcat tricoul albastru dedicat celui mai bun ciclist român. Clasamentul pe echipe a fost câștigat de US Monaco, iar Andrea Bruno (Naționala Italiei) s-a impus în clasamentul sprinturilor intermediare.

Bilanț logistic al unei competiții de anvergură

În spatele performanțelor sportive, Turul României reprezintă un efort operațional masiv. Bilanțul ediției din acest an include 2.133 de camere de hotel închiriate pentru participanți și staff, peste 7.500 de litri de apă consumați și peste 7.000 de litri de carburant utilizați. Pentru siguranța competiției au fost montați peste 10.000 de metri de garduri de protecție în zonele de start și sosire și peste 10.000 de metri de bandă de delimitare pentru securizarea traseului.

„Felicităm echipele, organizatorii, autoritățile și întreaga comunitate mass-media, au fost extraordinari. Sunt convins că, începând de anul viitor, Turul României va deveni cel mai important eveniment sportiv al țării”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Afaceri Instituționale și coordonator al proiectului în cadrul Auchan România.

Competiția figurează în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale din 2008, iar din 2019 este organizată în parteneriat cu Auchan România. Istoria Turului României începe în 1910, când publicația „Revista Automobilă” a organizat Circuitul Munteniei, iar în 1934 ziarul „Sportul Zilnic” a reluat ideea sub denumirea de Turul României, supranumit și „Mica Buclă”.

Share This Article