Șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Neamț trece în rezervă
Lucian Nicolae Gabur, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Neamț, trece în rezervă, încheind o etapă importantă a carierei sale profesionale.
Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, i-a transmis un mesaj de apreciere pentru activitatea desfășurată și pentru contribuția adusă instituției. În mesajul transmis cu acest prilej, prefectul a subliniat că o carieră în Poliție presupune ani de responsabilitate, disciplină și profesionalism, iar exercitarea unei funcții de conducere implică, în plus, capacitatea de a lua decizii și asumarea unei responsabilități constante față de cetățeni și instituție.
Potrivit comunicatului, Lucian Nicolae Gabur a contribuit, prin activitatea sa, la buna funcționare a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Neamț și la îndeplinirea atribuțiilor instituției în relația cu publicul.
„În numele meu și al colegilor, îi adresăm sincere mulțumiri pentru munca depusă, pentru responsabilitatea cu care și-a exercitat atribuțiile și pentru contribuția adusă activității serviciului public”, a transmis prefectul Maria Apostol.
Reprezentanta Guvernului în teritoriu a arătat că trecerea în rezervă marchează atât finalul unei etape profesionale, cât și începutul unei perioade în care fostul șef al serviciului poate privi retrospectiv asupra anilor dedicați activității publice.
În mesajul său, Maria Apostol i-a urat lui Lucian Nicolae Gabur sănătate, liniște și împliniri, precum și mai mult timp petrecut alături de familie și de cei apropiați.
